Ești aici pentru că meriți să te simți înțeles!
Înainte de a vorbi despre diplome sau certificări, aș vrea să vorbim despre tine. Terapia nu este doar despre „repararea” a ceva ce nu funcționează, ci despre spațiul sigur în care poți lăsa garda jos. Indiferent dacă treci printr-o perioadă dificilă, te simți copleșit de dificultăți sau pur și simplu simți că ai pierdut busola, sunt aici să parcurgem acest drum împreună!
Povestea mea: De ce fac ceea ce fac
Fiecare dintre noi are o „furtună” interioară pe care încearcă să o navigheze. Povestea mea în psihoterapie a început din dorința de a înțelege cum putem transforma suferința în reziliență. Nu am ales această profesie doar din cărți, ci dintr-o fascinație profundă pentru capacitatea umană de a se recupera atunci când are parte de empatie și instrumentele potrivite.
Pentru mine, fiecare ședință este o colaborare. Experiența mea — acumulată prin cursuri și multe interacțiuni umane — m-a învățat că cel mai puternic instrument terapeutic este relația terapeutică. Sunt o persoană care ascultă dincolo de cuvinte, aducând în cabinet nu doar cunoștințe aprofundate academice, ci și o prezență caldă și autentică.

Asemenea unui copil care învață să meargă, te însoțesc cu răbdare până când îți vei regăsi propriul echilibru și vei deveni propriul tău terapeut.
Paradigma în care lucrez este Terapia Cognitiv- Comportamentală (CBT), fiind prima linie de tratament validat științific pentru majoritatea tulburărilor psihologice. Aceasta oferă structură, flexibilitate cognitivă și este exhaustivă. Folosesc tehnici și din alte intervenții validate științific precum Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT), Terapia Dialectic-Comportamentală (DBT), și Terapia Schemelor (Schema Therapy).
Clienții mei sunt adulți, adolescenți, cupluri, familii, grupuri, veterani și persoane în programe de reabilitare socială.
În psihoterapie lucrez cu:
- Tulburări afective (bipolară, depresie), tulburări de anxietate, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări de comportament alimentar
- Tulburări de personalitate, de comportament, adicții și afecțiuni neurocognitive și neurodevelopmentale
În consilierea psihologică lucrez cu dificultăți precum:
- Gestionarea stresului (burnout, stres cronic), insomnie și risc suicidar
- Dinamică relațională (comunicare, gelozie, doliu) și dezvoltare personală (stima de sine, sindromul impostorului)
Valorile care mă ghidează
Cred cu tărie în puterea comunității. Sănătatea mintală nu ar trebui să fie un lux sau un subiect tabu, ci o resursă accesibilă tuturor.
Autenticitate– În cabinet, nu există deghizare. Te încurajez să fii tu însuți, oferindu-ți, în schimb, aceeași onestitate.
Accesibilitate– Misiunea mea este să facilitez accesul la servicii de sănătate mintală de calitate, eliminând barierele care ne împiedică să cerem ajutor.
Comunitate– Trecem mai repede peste suferințe sau greutăți atunci când simțim că aparținem unui loc unde suntem acceptați fără judecată.
Navigarea pe mare în timpul unei furtuni poate fi dificilă, dar, cel mai probabil, munca în echipă face ca o corabie să ajungă la liman. Putem naviga împreună!

Furtuna pe mare. Tablou de Schmidt Roger
Experiență
Am simplificat parcursul meu profesional pentru a-ți oferi o imagine clară asupra locului în care mă aflu astăzi. Pentru detalii complete despre studii, poți consulta secțiunea Educație și formare.
Activități Curente
- Psiholog– în Cabinetul Individual de Psihologie (Psihoterapie individuală și de cuplu, Evaluare psihologică clinică și Psihologie aplicată în domeniul securității și apărării naționale) & Psycho Insight
- Colaborator activ– Hedepy și psiholog partener Depreter-Paxonline & Rețeaua Psihologie Online Network
Unde am pus bazele experienței mele
- Psiholog– în cadrul Ministerului Apărării Naționale, la Centrul de Psihologie Mental Training, Organizația Minte Forte, Clinica Universitară de Psihologie Babeș-Bolyai PsyTech, I’m Fine, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială (ASSOC), Fundația Zurli, Calmly
- Practică clinică în Cluj– în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Clinica de Psihiatrie pentru Ergoterapie, Clinica de Psihiatrie Pediatrică și Toxicomanie, Penitenciarul Gherla, Serviciul de Probaţiune
- Voluntariat– în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Agenţia Naţională Antidrog, Prison Fellowship Romania, Asociaţia Filantropică Medical-Creştină Christiana, Fundaţia Lindenfeld, Asociaţia Studenţilor Psihologi din România, Federaţia Cognosis (Federaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din România)
Conferințe și Formări
Păstrez un proces de învățare continuă pentru a-ți oferi cele mai noi și eficiente metode de intervenție.
Programe de formare continuă (Formare avansată în CBT, Intervenții în traumă, Psihologie clinică și Schema Therapy): Intervenția psihologică în situații de criză & Primul ajutor psihologic, Intervenții motivaționale la adolescenți consumatori de substanțe psihoactive, Abordare cognitiv-comportamentală a stresului post-traumatic: aplicații la persoanele refugiate, Metode de Restructurare Cognitivă – Aplicații și studii de caz, Contextual Schema Therapy & Procesele ACT în traumă, Interviul Motivațional, Terapia depresiei și a anxietății în secolul 21
Seminarii și conferințe notabile: Sesiunile ”Practicianul Reflexiv”- Psihologie Online Network (PON), Conferința ”Echipa multi și interdisciplinară în sprijinul dezvoltării copilului și adolescentului” (RASG), Conferința Națională Psihoterapia Cognitiv-Comportamentală, Ediția a VIIIa: ”Traumă și Reziliență” (APCCR), Congresul Internațional de Psihoterapie Rațional-Emotivă și Comportamentală: Rolul Clasicilor în Prezentul și Viitorul Psihologiei”(APCCR)
